Blog
Cum putem înțelege cel mai bine lădițele și interpreta semnificația lor?
Vom începe prin a studia articolele „Twenty One Points To Be Considered in the Interpretation of a Sandplay” și „Old and New Horizons of Sandplay Therapy: Mindfulness and Neural Integration” în care Martin Kalff descrie aspecte din activitatea sa.
Apoi ne vom angaja în studierea activității lui Estelle Weinrib, formator în Sandplay-ul kalffian și analist jungian, cu ajutorul unui material video și al lucrării ei „On Delayed Interpretation in the Practice of Sandplay Therapy”. Ulterior vom avea timp să urmărim câteva serii de lădițe realizate de clienți și prezentate de formatoarea Rosalind Heiko, Ph.D.
În acest modul vom învăța cum să creăm „spațiul sigur și protejat”, cu accent pe conținere, competență și prezență, prin discuții, prezentări de lădițe și activități experiențiale. Vom explora conceptele kalffiene de baza despre spațiu conținător, despre a avea empatie pentru ceea ce este neînțeles și necunoscut în relația cu clientul și a învăța atitudinea de a însoți (de a fi prezent și de a nu interveni) clienții pe parcursul călătoriei lor de vindecare.
Este de asemenea importantă înțelegerea limbajului simbolurilor și a rolului pe care acestea îl au în relație cu energiile arhetipale, în derularea lădițelor. Vom investiga unele teme legate de rană și vindecare în procesul Sandplay din perspectiva lui R. Rogers-Mitchell și H.S. Friedman.
Pentru a înțelege toate acestea vom studia:
- articolele lui Martin Kalff: „Twenty One Points To Be Considered in the Interpretation of a Sandplay” și „Old and New Horizons of Sandplay Therapy: Mindfulness and Neural Integration”, în care descrie aspecte din activitatea sa.
- activitatea lui Estelle Weinrib, formator în Sandplay-ul kalffian și analist jungian, cu ajutorul unui material video și al lucrării ei „On Delayed Interpretation in the Practice of Sandplay Therapy”.
- câteva serii de lădițe realizate de clienți și prezentate de formatoarea Rosalind Heiko, Ph.D.