Scurtă prezentare a imaginarului inconştient în apropierea morţii

Ideea de moarte suscită în interiorul oricăruia dintre noi o reacţie emoţională profundă. Indiferent de vârsta la care intrăm în contact cu fenomenul morţii (fie că este vorba despre decesul unei rude, fie că ne simţim viaţa ameninţată de un diagnostic mortal, fie că suntem implicaţi în accidente periculoase) nu rămânem indiferenţi. Straneitatea acestui punct final al vieţii corpului poate provoca în interiorul nostru angoasă, panică, confuzie, nesiguranţă, blocaj emoţional. Cu toate că unii dintre noi se alină cu ideea că problema morţii este caracteristică vârstei bătrâneţii, realitatea este cu totul alta. De la începutul vieţii, de la concepţie, trăim cu perspectiva unei finalităţi – ideal ar fi ca moartea să survină natural în momentul în care resursele corpului nostru se epuizează, dar nu este tot timpul aşa. Personal, ca psihoterapeut, m-a preocupat îndelung să aflu care sunt semnele anticipatoare de moarte pe care le poate transmite inconştientul în producţia sa de imagini – astfel încât să pot estima când va surveni moartea fizică, dar şi dacă sunt semne care indică o continuare a vieţii sufleteşti.

În acest sens, am citit cu interes şi curiozitate cartea lui Marie-Louise Von Franz Visele şi moartea (Ed. Nemira, 2015) unde analizează materiale inconştiente ale persoanelor aflate în preajma morţii: “Analiza oamenilor în vârstă oferă o abundență de simboluri onirice menite să-I pregătească spiritual pentru moartea apropiată. Psihicul inconștient dă destul de puțină atenție morții ca sfârșit brusc al vieții fizice și se comportă ca și când viața sufletească, respectiv, procesul de individuare a fiecăruia ar merge, pur și simplu, mai departe. Dar există, totodată, și vise care anunță simbolic atât tema sfârșitului vieții fizice, cât și o continuare explicită dincolo de moarte”(p.15). Pe Elena am cunoscut-o în luna aprilie a acestui an, adică în urmă cu șase luni. Fiind perioada de carantină, iar pacienta aflându-se în grupa de risc major de infectare cu virusul Covid-19, ședințele noastre au avut loc numai prin videocall. Fusese diagnosticată cu cancer mamar triplu negativ, grad III, cu o lună în urmă, și se afla în tratament de chimioterapie săptâmânală. Motivul pentru care a acceptat să discute cu mine, la insistențele familiei, a fost pentru a fi susținută emoțional în procesul de recuperare, însă cu siguranță atât mijlocul nostru de comunicare la distanță, cât și tinerețea mea (37 de ani) în raport cu vârsta pacientei (65 de ani) au făcut-o să fie sceptică. 

Elena este o femeie de condiţie modestă, care a crescut în mediul rural dintr-o zonă foarte săracă a României. Este cea mai mică dintre cele 3 surori ale familiei, dar și singura care a reușit prin muncă și ambiție să își depășească condiția, să facă o facultate și să fie angajată ca inginer în București. Viața Elenei a fost foarte grea, cu neajunsuri financiare, plină de conflicte cu mama și surorile, ulterior cu violență domestică extremă din partea soțului, însă a avut o forță interioară titanică, o reziliență uimitoare și a crescut două fiice frumoase și inteligente, împlinite personal și profesional. Elena a făcut toată viața ce trebuie, respectând toate regulile cu supunere, cu umilință, cu dorința de a câștiga iubirea celorlalți. S-a sacrificat cu speranța că va trăi o perioadă bună, împlinitoare la pensie, împreună cu fiicele ei și cu viitorii nepoți. În luna în care a depus dosarul de pensionare, a fost diagnosticată cu cancer – ceea ce pentru Elena a fost echivalent cu iminența morții și a intrat în stare de șoc emoțional.

În ultimele șase luni de terapie, am însoțit-o pe pacientă prin stări de acută panică, depresie, furie, suferință cruntă. Față de experiența ei de viață, dar și față de atrocitatea durerii prin care trecea, am simțit să o tratez cu respect și smerenie, motiv pentru care i-am vorbit mereu cu dumneavoastră. Au fost momente în terapie în care nu au putut exista alte discuții decât despre Iisus, despre învățăturile Sale, despre Dumnezeu cel bun și iertător, ședințe în care am primit la rândul meu forță ținând în mână cruciulițe, îngeri sau chiar o figurină cu Buddha. Experiența terapeutică cu Elena este unică în practica mea, așa că am decis să scriu acest articol pentru a o împărtăși.

Între materialele inconștiente produse de psihicul Elenei, un vis anume este de departe cel mai interesant. Când avea 9 ani, sora cea mare a pacientei s-a aflat în apropierea morții, iar Elena a fost cea care a salvat-o. Ulterior a visat că se afla în fața unui coș mare cu roșii și că a numărat 64-65 de roșii; s-a trezit cu gândul că sora va trăi. Mi-a relatat acest vis pe care și-l amintea de la vârsta de 9 ani, o imagine impresionantă având în vedere că boala pacientei mele s-a declanșat la vârsta de 64 de ani, dar în anul în care împlinea 65. Roșiile sunt un simbol al vitalității, însă se pare că, în studiile de cercetare a inconștientului la nivel internaţional, se atestă că un astfel de simbol sferic de culoare roșie este asociat cu cancerul mamar. Cele 64-65 de roșii sunt anii de viață anticipată de visul din copilărie.

Apropo de apropierea traversării către “lumea de dincolo”, în desenele Elenei apare constantă ideea a două tărâmuri, în oglindă (sus-jos), sau paralele. Aleg să exemplific 3 imagini. În desenul 1 de pildă, apar două case similare, una pentru fiică şi una pentru pacientă, însă deasupra sunt doi sori, ca şi cum casele s-ar afla în lumi paralele. De asemenea desenul 2, intitulat Seceriş, repetă simbolul celor doi sori, dar şi lumile sus-jos în oglindă. Ne putem gândi și la imaginea morții care vine cu “secera”. Impresionant este și desenul 3, intitulat Căruțe trase de cai (spre piață), are reprezintă o scenă din copilărie. Pacienta a povestit cum aștepta căruța cu pepeni și roșii a părinților (decedați) pentru a o lua cu ei la piață. Se observă căruțele în oglindă, din lumea “de jos”, în care urmează să urce ea. Atât pepenii, cât și roșiile ca simboluri sunt sferice, de culoare roșie – cu semnificația psihosomatică a cancerului mamar.

În ceea ce privește visele din prezent ale Elenei, aș dori să menționez 3 dintre ele. Primul o plasează pe pacientă într-un subsol murdar, cu excremente și insecte urâte. Îi este frică, nu poate accesa ușa prin care a ajuns acolo, dar în final găsește o altă ușă prin care iese. Am putea spune că visul indică o rezolvare a conflictului din psihicul pacientei, însă nu întotdeauna soluția găsită este continuarea vieții. Elena a avut un vis foarte frumos despre faptul că, în urma distrugerii și a intruzivității, rămâne doar “aurul” (simbol al perenității, al spiritului): “La mine acasă are loc o renovare totală, muncitorii au distrus chiar și patul. Îmi era teamă să nu pierd cumva aurul ascuns în saltea, dar asta nu se întâmplă”. Am interpretat simbolul patului ca asociat corpului, în care viețuiește spiritul. Un vis final, înainte ca Elena să întrerupă ședințele de terapie înainte de proceduri medicale complexe, a fost cel în care gătea o cantitate enormă de sarmale pentru o pomană. Tocase carne și o împărțea pentru sufletele morților. Impresionant este că sânii pe care Elena i-a pierdut la operație, ea îi numea “cărnăraie”, şi îşi dorea în plan real să scape cât mai repede de ei.

În momentul în care închei acest articol, Elena trăieşte. Cu toții cred că ne dorim să oferim ghidaj spre vindecare și chiar salvare pacienților noștri. Îmi doresc ca Elena să își poată continua viața după experiența unei boli grave, însă în cabinet nu avem astfel de puteri mesianice. Am acceptat încet că pentru pacienta mea cancerul și moartea nu sunt în mod esențial evenimente tragice, ci o soluție inconștientă de ieșire din viața nefericită, dureroasă pe care nu o poate schimba altfel. Pensionarea ar fi adus o aparentă alinare, dar ar fi însemnat și întoarcerea la soțul abuziv care locuiește în alt oraș, iar cancerul a amânat această reluare a abuzurilor atroce suferite în relația de cuplu. De asemenea, viața Elenei a însemnat doar sacrificii, frustrări, blocaje – iar proliferarea celulelor canceroase exprimă simbolic vitalitatea, energia din interior pe care pacienta nu a știut și nu a putut să o trăiască altfel.

Autor:


Raluca Ciochină,
Terapeut Sandplay în formare, router ISST
Psihoterapeut analist

Alte articole: