Inceputurile acestei metode se gasesc in ceea ce este cunoscut ca Sandplay Jungian, o forma de psihoterapie deosebit de profunda, delicata si eficienta, dezvoltata in a doua jumatate a secolului trecut de psihoterapeuta de orientare jungiana Dora Kalff. Discipol al lui C.G.Jung, Dora Kalff a fost incurajata de acesta sa gaseasca o cale prin care metoda analitica sa poata fi utilizata si la copii. Dupa ani de studiu si practica aprofundata, munca Dorei Kalff a dat roadele de care se bucura azi clienti copii si adulti din intreaga lume: s-a nascut metoda care este cunoscuta cu numele de Sandplay Therapy sau Sandplay Jungian.

 

 

Educational Sandtray Play nu este Sandplay Therapy.

Sandtray Play este o adaptare pentru mediul scolar a metodei clasice Sandplay. In Sandtray Play se folosesc instrumentele de lucru ale Sandplay Therapy pentru a facilita jocul creativ in cadrul educational si pentru obiective educationale. Daca in Sandplay copilul produce o scena in ladita cu nisip si poate sa ofere sau nu asociatii libere pornind de la experienta jocului si de la imaginea creata, in Sandtray Play, copilului i se propune inca de la inceputul sedintei sa creeze o poveste legata de imaginea din ladita cu nisip si are in cadrul sedintei alocat un timp pentru scena din ladita si un timp pentru poveste. In timp ce Sandplay se utilizeaza numai in cabinetul de psihoterapie si presupune doar sedinte individuale, Sandtray Play se utilizeaza in scoala si gradinita, cu grupuri de copii si in spatii special amenajate pentru aceasta activitate, fiind un instrument deosebit de util pentru atingerea obiectivelor legate de invatare, relationare, dezvoltare personala. Materialul produs de copil in cadrul sedintei de Sandplay Therapy este complet necunoscut altor persoane in afara terapeutului, insa in Sandtray Play materialul produs de copil, imaginea tridimensionala si povestea pot fi impartasite colegilor de grup si pot fi integrate in ceea ce se numeste “personal book”, o compozitie care alatura povestea si fotografia scenei din ladita cu nisip, produs pe care copilul il poate lua acasa.

In urma cu aproximativ zece ani, Kristin Unsteindottir, Sandplay terapeut si consilier scolar in Islanda a experimentat posibilitatea utilizarii miniaturilor si nisipului in cadrul educational. In centrul unde lucreaza, Kristin a inceput sa experimenteze Sandplay lucrand in sedinte individuale, apoi a creat grupuri de cate 5 copii, fiecare beneficiind de cate o ladita. Colectia de miniaturi a fost desigur foarte redusa la inceput, apoi a crescut pe masura ce a crescut si grupul de copii. A invitat copiii sa foloseasca nisipul si miniaturile pe care le aveau la dispozitie pentru a se juca si a crea ceea ce doreau. Cand terminau ii invita sa spuna o poveste despre lumea pe care o creasera in ladita lor. A descoperit astfel in curand ca jocul in ladita cu nisip se asocia foarte frumos cu crearea povestilor si aceasta asociere facilita procesul de dezvoltare personala cu efecte pozitive asupra performantelor scolare. Dupa o perioada de imbunatatire si cercetare, aceasta metoda de lucru cu copiii in mediul scolar a primit numele de Educational Sandtray Play si functioneaza la ora actuala ca o abordare distincta de Sandplay Therapy.

 

Cum functioneaza si ce beneficii aduce Educational Sandtray Play?

Prin intermediul figurinelor si povestilor create pornind de la imaginea din ladita cu nisip, copiilor li se da posibilitatea sa lucreze asupra stresului si tensiunilor cu care se confrunta in existenta lor.  Astfel energia psihica este directionata catre scopuri creative care stimuleaza si intaresc o buna imagine de sine. Contactul cu nisipul introduce copilul in stare de calm si concentrare, iar stimularea vizuala generata de contactul cu colectia de miniaturi are efectul de a creste motivatia pentru exprimarea creativa. Eliberarea de tensiuni prin scaderea conflictelor interne, specifica dealtfel jocului creativ, are o influenta pozitiva inevitabila asupra capacitatii de invatare a copiilor. Masuratorile inainte si dupa intrarea copiilor in programul Educational Sandtray Play arata ca au crescut simtitor calitatea atentiei, performanta memoriei, capacitatea prelucrarii informatiei, ajustarea comportamentului social, inteligenta emotionala.

Inscriere evenimente

0733548158
Persoana contact
Ph Daniela Marinescu

0721143215
Persoana contact
PR & Assistant
Diana Bordeanu